Se spune că Nastratin,

un înțelept călătorind prin lume călare pe un măgăruș,

a ajuns între o zi în satul unde trăia

un prieten drag din tinerețe.

Acesta îl primi cu mare bucurie,

poftindu-l la el în casă.

Cum beau ei o ceașcă de ceai cu mentă

prietenul îl întrebă:

- Când eram mici visai să te însori

și să ai mulți copii.

Cum se face că ești tot holtei

și cutreieri lumea călare?

- Uite cum,

răspunse Nastratin căzând pe gânduri.

- De cum mi-au dat tuleiele,

am hotărât să găsesc femeia perfectă.

Am străbătut deșertul și am ajuns la Damasc.

Acolo am întâlnit o femeie frumoasă și isteață

dar care nu avea știință de carte.

- Și ce ai făcut?

a întrebat prietenul curios.

- Am pornit mai departe

și am mers până în Isapahan.

Aici am întâlnit o femeie foarte înțeleaptă

și școlită în toate științele și bună la inimă

dar nu era frumoasă.

Toată familia gazdei aștepta ca Nastratin

să își încheie povestirea, dar acesta urmă:

- De-abia în Cairo am găsit-o

pe cea pe care o căutasem atâta amar de vreme.

Cu ajutorul unui prieten

am cunoscut o femeie care nu era doar desăvârșit de frumoasă

și bună la suflet, ci și înțeleaptă.

Cea mai strălucită făptură din oraș!

- Păi și de ce nu te căsătorit cu ea?

- Eu am vrut, prietene!

Dar ce să vezi?

și ea voia de soț un bărbat perfect!

Gândește și crește!