Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

Prefaţă

Nu am de gând să lămuresc cum anume mi-a picat în mână corespondenţa pe care o ofer aici

publicului cititor.

În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una

e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi

dăunătoare măsură. Ei înşişi se bucură la fel de ambele erori şi-l vor saluta pe materialist, ca şi pe magician,

cu aceeaşi desfătare. Materialul folosit în această carte e la îndemâna oricui a apucat o dată să priceapă ce şi

cum; însă ranchiunoşii şi exaltaţii care i-ar da o rea folosinţă nu vor afla nimic de la mine.

Cititorii sunt sfătuiţi să nu uite că dracul e un mincinos. Nu toate vorbele lui Sfredelin trebuie

luate drept adevărate, nici măcar din punctul lui de vedere. Nu am încercat nicicum să identific vreuna

dintre fiinţele umane despre care e vorba în scrisori; dar tare mă îndoiesc că portretul Fratelui Spike sau al

mamei pacientului, de pildă, ar fi pe de-a-ntregul fidele. Imaginaţia lucrează în Iad tot aşa cum lucrează pe

Pământ.

În fine, trebuie să adaug că nu m-a preocupat deloc să pun în ordine cronologia scrisorilor.

Numărul 17 pare să fi fost compusă înainte ca raţionalizarea să devină o treabă serioasă; în general, însă,

diavoleasca metodă a datării pare să nu aibă nimic de-a face cu timpul terestru şi nici eu nu am încercat să-

i dau de cap. Istoria Războiului European, în afară de cazul când se întâmplă să intersecteze condiţia

spirituală a vreunei fiinţe umane, i-a fost lui Sfredelin, fireşte, perfect indiferentă.